Saturday, 12 May 2012

Nebunie.


Cuvintele mi-au fost întotdeauna de prisos. Se învârt de nebune pe limbă, coboară halucinant pe vârful peniței, iar apoi dansează bezmetice pe foaie, încolăcindu-se într-un final după bunul plac în juru-ți. Nu, nu te speria, nu vor să te sufoce și nu vor să te pironească în fața mea, asemeni vreunui fluture în insectar. Nu...vor doar să te cuprindă cu blândețea și pasiunea unor valuri, să te îmbrățișeze strâns și să te iubească.
Sărmanele...nu vor să înțeleagă că pentru asta trebuie să te lase liber, oricât de revoltător li s-ar părea faptul că rădăcinile tale aparțin mării. Of, vezi tu, și inima-mi pare că se-mpotrivește, căci e împotriva legilor ei s-o frângi și s-o întregești în același timp și-i e greu să accepte că uneori ea singură nu e de ajuns și că sufletul își cere și el drepturile cuvenite.
Dar nu-ți fă griji. Le prind eu pe nebune și le leg de gânduri. Nu-ți promit nimic în legătură cu inima însă. Ea a luat-o un pic razna și crede că ne poate pompa sângele amândurora, dar știu unde e spitalul de nebuni și sper s-o poată trata cât de cât acolo. Au și ore de vizită, dacă ai să vrei să vii s-o vezi când sufletului i se va face dor de ea.

No comments:

Post a Comment